DOR DE SATUL MEU

Eu m-am născut în satul Stălineşti,
Pe vremea cea a lămpilor în cuie,
În sat cu duh de basme şi poveşti,
Printre livezi de mere şi de prune.

În sat, unde veşnicia era la ea acasă,
Unde vinul limpede curgea din ulcior,
Mămăliga caldă ne-aduna la masă
Şi mirosul pâinii, coaptă în cuptor.

Unde primăvara cu salcâmi în floare,
Unde primii paşi făcut-am pe pământ,
Prin iarba verde, gingaşă şi moale,
Rămân cu tine, satule, în veşnic legământ.

... Soarele dinspre pădure blând răsare,
Bună dimineața, colț înfloritor!
Mama de cu zori, ca furnica, în odaie,
Tata prin ogradă ciopleşte din topor.

Le rânduiesc pe toate cu grijă parintească,
Pornesc voioşi la munca de pe câmp,
Eu îi petrec la poartă cu ochii la fereastră,
Pe soare, arşiță, pe ploaie și pe vânt.

Amurgu-ncet se lasă peste satul meu natal,
Peste câmpii, imaş şi turme de mioare,
Apare luna-n cer, sclipind de după deal,
Frumoasă, tânără ca fata mare...

Aşa mi-e satul meu privit azi de departe,
Cu câmpii, poiene şi lumea ca de vis,
Mi-l amintesc ca o poveste dintr-o carte
Vatra mea străbună - un veşnic Paradis.

Rătăcit pe drumuri anii număr singur,
Mult aş da s-ajung la ultimul popas,
Spre tine, baştină, îmi trimit eu gândul,
Spre tine, rai, unde copilăria mi-a rămas.

Mult aş da s-ajung din nou la cimitir,
La părinții mei să mă închin cu drag,
Să le aduc cu dor un fir de trandafir,
Un copăcel de tei să le sădesc la cap.

Sub freamăt de frunziş, purtat pe unde line,
Spre satul lăudat de-aici, peste hotare,
Cu ochii plini de dor privesc mereu la tine,
Şi‐n lume nu-ți găsesc deloc asemănare.

​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ Sergiu​ ​ APOSTOL