Творчість земляків

NU E UŞOR SĂ ÎMBĂTRÂNEŞTİ...

Nu e uşor să îmbătrâneşti,
Puțini ştiu bătrânețea s-o trăiască,
Nu e uşor să te obişnuieşti,
Şi demnitatea s-o păstrezi firească.

Nu e uşor să fii bătrân, vreodată,
Chiar de-ai ajuns la culmea înțelepciunii,
Să uiți în sine cine-ai fost odată,
Veşnic călător şi trecător prin lume.

Să nu te laşi zdrobit, când boala geme,
Nu plictisi pe alții cu dureri,
Să ştii, când vorba trebuie să-şi cheme
Tăcerea – fără sfaturi şi păreri.

Să nu cerşeşti priviri şi îngrijire,
Să nu aduni în suflet supărări,
Să nu devii murmur de sâcâire,
Bătrân să fii – sunt multe încercări.

Să nu faci spumă-n ceartă, nici oftare,
Să nu te plângi şi să nu plângi mereu,
Schimbă plictiseala pe răbdare –
E greu să fii bătrân, e-un drum cam greu!

Să nu mai numeri riduri la oglindă,
Dar şi timpul să nu-l mai păcăleşti,
Viața prin motive mult e mai adâncă,
Nu, deloc nu e uşor să îmbătrâneşti!...

İar dacă ai atins singurătatea,
Să ştii s-o porți cu fruntea ridicată,
Cu mândrie să accepți prejudecata,
Şi-a vârstei frică, care vine odată.

Nu, nu e uşor să îmbătrâneşti...
Să te sprijini doar pe-a ta putere,
De cei, care-au plecat să-ți aminteşti,
În suflet să păstrezi balsam de mângâiere.

​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​               ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ ​ Sergiu APOSTOL

Ви не авторизовані у системі для того щоб ви мали змогу коментувати новину вам необхідно авторизуватися або зареєструватися