TE GRĂBEŞTİ, TOAMNĂ

Te grăbeşti, frumoasă toamnă,
Lumea să o laşi uimită,
Simți în jur văzduh de iarnă,
Frunza-ți cade amorțită.

Culoarea ta e-o veşnicie,
Curcubeu de zestre pe pământ,
Chiar dacă ramura-i pustie,
Stropită-n ploaie, legănată-n vânt.

Te grăbeşti, iubită toamnă,
Tot mai des îți cade frunza,
Şoptind în zbor: "miroase-a iarnă",
Cu-atât mai tristă-mi pare muza.

Mai răzbate blândul soare,
Bate-n geamul dimineții,
Cu razele-i încântătoare,
Mângâie-a toamnei frumusețe.

Te grăbeşti, o mândră toamnă,
Şi-ți rămâne codrul veşted,
Fulgii albi căzuți pe geană,
Te prefac într-o poveste.

Se grăbeşte şi a mea toamnă,
Mă părăsesc puterile mereu,
Dar îmi păstrez cu drag icoana,
Pe drumul dat de Dumnezeu!

                    Sergiu APOSTOL